Actrița Laura Cosoi, în vârstă de 41 de ani, a făcut mărturisiri despre viața sa de familie, dar și despre cariera sa. ”Habar nu mai am de ştiri, de viaţa politică… Oare, Iohannis mai e preşedinte?!”, a spus aceasta.
Laura Cosoi a devenit mămică pentru a doua oară în luna august a anului 2020, când a adus pe lume o fetiță care a primit numele Vera. Laura Cosoi este căsătorită cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care mai are o fetiță, Rita. În data de 23 iunie 2022, Laura Cosoi și partenerul ei de viață au devenit părinți pentru a treia oară. Vedeta a adus pe lume o fetiță care a primit numele Lara.
Într-un interviu pentru publicația Formula As, Laura Cosoi a făcut declarații despre viața și activitatea sa. Aceasta a mărturisit că este atât de implicată în viața de familie și în cariera sa încât nu are deloc timp de altceva, cum ar fi să urmărească știrile sau ce se petrece în spațiul politic.
”Eu am un univers din care nu prea mai apuc să ies, nu prea mai ştiu ce se întâmplă în afara vieţii mele. Habar nu mai am de ştiri, de viaţa politică… Oare, Iohannis mai e preşedinte?! Nu sunt indiferentă, ci, pur şi simplu, nu am timp.
Trăiesc la maximum de intensitate toate lucrurile cu care mă confrunt zi de zi: faptul că am trei copii, cum îi îngrijesc, cu ce îi hrănesc, cum le ocup timpul liber, în plus, mama se află la mine, fiindcă trece printr-o perioadă mai delicată; am şi planul profesional, care e foarte important, și, evident, relaţia cu Cosmin, soțul meu…
Toate astea înseamnă atât de mult, încât, în afara curţii mele, nu prea mai scot capul. Dar sunt pregătită pentru toate provocările despre care vorbești: le iau cum vin, treptat, şi fără să mă panichez. Şi mă simt curajoasă. Îl am pe Cosmin lângă mine şi el îmi dă putere”, a declarat Laura Cosoi.
Întrebată cum reușește să se împartă între familie și profesia sa, actrița a răspuns:
”Un lucru e clar: deși maternitatea şi familia ocupă locul întâi în viaţa mea, n-aş putea să fac asta bine, dacă n-aş avea şi partea profesională. Am o nevoie mare de evadare. Plus că, pe plan profesional, simt că n-am consumat tot ce am de oferit, motiv pentru care privesc fiecare proiect actoricesc ca pe o provocare şi mă dedic lui întru totul. Am noroc că proiectele astea sunt într-un interval anume, limitat, nu e ca şi cum te angajezi la bancă şi programul e veşnic acelaşi, bătut în cuie.
Eu ştiu că sunt mai ocupată două luni de zile, să zicem, că lipsesc mai mult de-acasă, dar după aceea, se aşează din nou liniştea. Apoi iar intervine o perioadă din asta aglomerată, mai fac un film sau mai pregătesc o piesă de teatru, şi tot aşa. E o anumită dinamică a vieţii mele care alungă rutina. Pe de altă parte, eu știu că pot să intru 100% într-un proiect, întrucât copiii sunt în siguranţă acasă, cu Cosmin. Soţul meu mă susţine să-mi fac şi partea asta, de profesie, și pentru asta îi sunt și mai recunoscătoare. Apoi operăm rocada: Cosmin îşi vede de preocupările lui, iar eu rămân pe baricade cu copiii. În concluzie, n-aş putea fără profesie. Dar n-aș renunța la familie pentru ea, niciodată”.